Termoterapia o întâlnim astăzi atât în clinicile de fizioterapie și recuperare, cât și în cabinetele de medicină tradițională. Modul de abordare este, poate, diferit, însă, în esență, este vorba despre același principiu: folosirea locală a căldurii (indiferent de sursa ei) pentru tratarea sau ameliorarea unei afecțiuni.
Dr. Codruț Țuțu – Cu termoterapia ne întâlnim, poate, și fără să știm că despre ea e vorba – la nivel empiric, tratăm de multe ori o durere provocată de o inflamație a încheieturilor (de exemplu) sau o durere de spate cu căldură, pentru că am observat că aceasta ne calmează și chiar elimină, pe moment, neajunsul, afecțiunea. Dar între a pune o buiotă cu apă caldă la șale și a face propriu-zis o terapie profesională, e o mare distanță. Pe scurt, termoterapia este o metodă de tratament care folosește factorul termic ca agent terapeutic, iar „vectorii” utilizați pentru aceasta pot fi: apa, lumina, aerul, dar și nisipul, nămolul și parafina. În clinicile de fizioterapie și recuperare întâlnim toate aceste forme de aplicare a căldurii pentru tratarea și ameliorarea unor afecțiuni. Cele mai uzitate metode de termoterapie, în medicina alopată, sunt împachetările cu parafină sau cu nămol și lămpile pentru termoterapie (SOLUX sau UV). Sigur, că există și alte situații în care clinicile de fizioterapie se folosesc de „dotări naturale”, cum este cazul radonului, în „peșterile” sau tunelurile cu efect de saună de la Bad Gastein.
Dr. Codruț Țuțu – Principalele „ținte” ale termoterapiei – în medicina alopată și în cea tradițională – sunt reechilibrarea mecanismului de termoreglare, creșterea apărării imunitare, combaterea mecanismelor care generează boala (inflamațiile articulațiilor, mai ales, dar și alte afecțiuni). O altă țintă este călirea organismului. Aplicarea căldurii – indiferent prin ce metodă – provoacă reacții la nivelul pielii și al circulației sangvine locale și generale. Aceste reacții au drept consecință: acumularea de căldură la nivelul pielii și al țesutului muscular, scăderea inflamației la nivel local și general, are efect analgezic, ajută în efortul de termoreglare periferică, fiind vasodilatator periferic și general și provocând modificări circulatorii locale și în întreg organismul. Iată, deci, că vorbim numai de efecte pozitive pentru organism. În medicina tradițională vom avea încă mai multe astfel de „ținte” de atins, pentru că, pe lângă căldură, acționăm și cu alte elemente.
Dr. Codruț Țuțu – Termoterapia tibetană este o formă de terapie cu foc, utilizată de mii de ani în Tibet (firește, căci de acolo îi vine și numele). Însă terapia cu foc era practicată și de către șamanii amerindieni – culmea, deși nu se întâlniseră cu călugării tibetani, practicanți ai acestei forme de terapie tradițională, tehnicile utilizate erau asemănătoare și foloseau aceluiași scop. Practic, putem spune că omul aflat în dificultate a intuit cum se poate folosi de elementele naturii – cum este și focul – pentru a se vindeca. În concepția medicinei tradiționale tibetane, focul purifică, fiind unul dintr cele 5 elemente esențiale, în natură, simbol și condiție a vieții. Termoterapia, în forma ei dezvoltată în Tibet, are rol în vindecarea mai multor boli – și vom detalia asta -, dar este și un excelent tratament de întreținere. De asemenea, poate fi folosită în scop profilactic.
r. Codruț Țuțu – La nivel hepatic, procedura termoterapeutica are mai ales un efect detoxifiant și revitalizant. Dar ca să înțelegeți cât de importante sunt aceste acțiuni, să spunem că ficatul este „laboratorul” organismului. Acest organ realizează cele mai multe reacții chimice din organism și are rol esențial în buna funcționare a celorlate organe. Prin urmare, disfuncțiile hepatice pot avea un impact devastator asupra celorlate organe, dacă nu sunt tratate la timp. Prin procedura termoterapeutică, ficatul este eliberat de toxinele acumulate pintr-o alimentație necorespunzătoare, excese alimentare sau administrarea unei medicații prelungite pentru diverse afecțiuni. O dată ce ai reușit să detoxifici, să cureți acest „laborator” care este ficatul și funcțiile hepatice sunt restabilite. Eu recomand, de fiecare dată, continuarea procedurilor termoterapeutice cu ședințe de acupunctură specifică, prin care să se restabilească relația optimă între ficat și celelalte organe. Termoterapia este mai este utilizată cu succes și pentru afecțiuni pulmonare, renale, digestive, pancreatice sau genitale, pentru artroze, discopatii, osteoporoză, nevralgii, dar și pentru unele tumori benigne sau maligne. Nu poate fi aplicată în zona capului, a sânilor, a inimii sau în partea din față a gâtului. Se efectuează cu prudență în cazul gravidelor, evitând zona pelvină. Pentru boli localizate în zonele interzise, termoterapia se poate aplica în alte părți ale corpului. De exemplu, pentru afecțiunile cerebrale, tratamentul se execută în zona cervicală.
- Hidrotermoterapia
- Comprese
- Cataplasme
- Hidrofoare
- Împachetări cu nămol, parafină, nisip
- Baie de aer cald, lumină, soare
- Perna electrică
- termoterapie nu se aplică imediat după mese
- intervalul minim dintre două proceduri de termoterapie trebuie să fie de 2 ore
- nu se aplică proceduri generale după eforturi fizice mari, stres, perioade de insomnie, suferințe fizice de tipul colici renale, abdominale, etc.
- se întrerup procedurile de termoterapie în timpul ciclului menstrual
- pacientul este sfătuit sa își golească vezica și intestinul înainte de aplicarea procedurilor
- inflamație acută
- hemoragie acută
- ischemia
- tulburările de sensibilitate
- bolile neoplazice
- leziunile tegumentare
- Sticla cu apa fierbinte – aceasta ramane calda de cele mai multe ori timp de 20 pana la 30 de minute.
- Perna incalzita electric – mentine un nivel constant de caldura atata timp cat este conectata la priza.
- Impachetari cu gel incalzit – pot fi incalzite la microunde sau uneori in apa si au tendinta sa ramana calde timp de aproximativ 30 de minute. Unele dintre aceste impachetari cu gel furnizeaza caldura umeda, preferata de o multime dintre pacienti.
- Invelisurile cu parafina – se impacheteaza in jurul spatelui si a taliei inferioare si pot fi purtate pe piele, sub imbracaminte, oferind confort timp de cateva ore in care temperatura este aplicata.
- Baile fierbinti, baile cu hidromasaj, sauna, baie de aburi – produc o senzatie generala de confort si relaxare care pot ajuta la ameliorarea spasmelor musculare si a durerii. Un vartej de caldura (whirlpool) indreptat spre spatele inferior poate produce o senzatie lasata de un masaj usor.