Bazele conceptului medical de bandajare au fost puse în Asia, îndeosebi în Japonia şi Coreea, în anii 70.
Principiile preluate din chiropractică şi kinetoterapie au dat naştere dezvoltării unei noi metode, bazate pe ideea că mişcarea şi activitatea musculară sunt esenţiale pentru a menţine sau a reface starea de sănătate a persoanei.
Ideea subiacentă este aceea că muşchii nu sunt necesari numai pentru mişcare, ci şi pentru a determina procese precum circulaţia sanguină, circulaţia limfatică şi temperatura corpului.Dacă muşchii nu funcţionează corect, aceasta poate duce la o serie de neplăceri şi tulburări.
Pornind de la acest concept, a fost dezvoltată o bandă elastică ce nu limitează mişcarea. Prin tratarea muşchilor afectaţi în acest mod, este activat procesul de autovindecare al corpului. La scurt timp după ce a început dezvoltarea acestei metode, a devenit evident faptul că sfera sa de aplicare era mult mai amplă decât simpla tratare a muşchilor.

În conceptul medical de bandajare, se utilizează o bandă elastică din bumbac, prevăzută cu un strat adeziv hipoalergenic. Stratul adeziv este conceput după un anumit tipar, care îi permite materialului să respire.
Banda poate fi purtată de către pacienţi, chiar şi pentru perioade îndelungate, fără nici o problemă.Atunci când aceasta este aplicată corespunzător, rareori se produc iritaţii ale pielii.
Banda poate fi purtată timp de câteva zile. Dacă aceasta va fi utilizată pentru o perioadă îndelungată, atunci trebuie reînnoită la intervale de două-trei zile. Banda este rezistentă la apă, poate fi purtată în timpul duşului.
În conceptul medical de bandajare neuromusculară, este susţinută mişcarea fiziologică, astfel încât procesul de autovindecare al corpului să se activeze. Cu alte cuvinte, banda facilitează exact aceleaşi procese pe care le-ar facilita şi organismul în condiţii optime.

Prin aplicarea benzii utilizând diferite tehnici, pot fi influenţate în mod vizibil diverse ţesuturi. Efectele obţinute pot fi încadrate în următoarele categorii: